Un director de unitate de învățământ din zona de nord a țării (G.I.T.) agreat și susținut de un Inspectorat Școlar Județean, dar și cu relații până la București, după cum se laudă din când în când, are un rol constant de blocare a activității unor dascăli. Având și atribuții de secretar în privința gestionării registrului de intrări- ieșiri, directorul – secretar (fost inspector școlar) folosește diverse tehnici pentru a-și implementa mărețele planuri, care nu prea se intersectează cu activitatea specifică EDUCAȚIEI, planuri prin care dorește să arate că se descurcă în funcția pe care o deține. Dintre acestea se pot enumera:

  • Se închide în biroul managerial, deschizând ușa doar celor care știu să spună ,,codul”- un fel de ,,trei iezi cucuieți” modern.
  • Se închide cu cheia în biroul managerial doar la anumite ore din zi și în anumite zile pentru a încerca să demonstreze că unii angajați nu se încadrează în termene sau că face ce dorește.
  • Se închide cu angajați sau invitați în birou cu cheia pe dinăuntru pentru a realiza diverse activități care nu trebuie văzute de alții.
  • Se închide deseori în birou pentru a nu se vedea ce există înăuntru.
  • Scoate câteodată capul pe ușă și întreabă sec, ca și cum ar fi pe plantația personală: ,,Ce vrei?”
  • Și atunci când are foști colegi din Inspectoratul Școlar dintr-o zonă de nord a țării prezenți în birou nu se poate abține de la folosirea unui limbaj agresiv față de unii subalterni.
  • Refuză să înregistreze diverse documente pe loc, inventând constant diverse motive. După ce le vede conținutul decide cu ce dată le va înregistra sau dacă le va înregistra pentru a putea mușamaliza sau bloca diverse aspecte.
  • Refuză să înregistreze și documentele primite prin poșta electronică la data primirii, amânând înregistrarea lor chiar și mai multe zile.
  • Folosește cuvinte de mahala chiar și în cadrul ședințelor de consiliu.
  • Eliberează unele documente doar după nenumărate adrese scrise.
  • Permite realizarea activităților unor comisii doar cu un anumit schimb luni la rând.
  • Minte când o întâlnire de cinci minute în care s-a înmânat o simplă hârtie a considerat-o ședință.
  • Scoate diverse documente din unitatea de învățământ fără a respecta prevederile legislative.
  • Oferă diverse documente unor terți ignorând legea.
  • Dezinformează angajați sau superiori pe subiecte nenumărate.
  • Minte pentru a instiga angajați contra angajați.
  • Emite și semnează diverse decizii fără atribuții.

Documentele pe care refuză să le înregistreze sunt diverse, dorind să blocheze activitatea unor subordonați indiferent care ar fi aceasta: activitate în proiecte pe fonduri, activitate în diverse proiecte sau parteneriate, activitate de consiliere sau lectorate, activitate extrașcolară.

Dintre acestea se pot enumera:

  • Simple acorduri de parteneriat pe care fie le amână, fie uită să le semneze și să le aplice ștampila.
  • Curriculum adaptat pentru unii beneficiari ai educației, dorind ca doar unii angajați să realizeze unele documente pentru care le-a oferit materiale înainte și ulterior le-a completat pentru că i se permite.
  • Contracte și planuri de servicii pentru anumiți copii cu nevoi speciale.
  • Solicitări de activități în parteneriat cu părinții sau alți invitați.
  • Aprobarea intrării unor beneficiari indirecți la activități de consiliere.
  • Solicitarea de primire în unitatea de învățământ a unor parteneri din diverse proiecte la activitățile programate.

Și cu documentele intrate de la diverse instituții procedează la fel: nu le înregistrează pentru a putea realiza decizii diverse, când dorește și pentru a reproșa sau motiva aspecte nenumărate, care nu se intersectează nici cu calitatea, nici cu etica sau integritatea, nici cu EDUCAȚIA.

Nici pentru a- și desfășura activitatea unele comisii nu pune la dispoziție documentele completate și conform prevederilor metodologice.

Astfel de ,,manifestări elitiste” sunt aplaudate sau susținute și de unii inspectori școlari dintr-o zonă de nord a țării din moment ce se exprimă constant de fostul inspector școlar (actual director). Numai că toate acestea pot să poarte un singur nume. Iar când se realizează și în parteneriat – se numește ,,muncă în echipă.”

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *