,,Reglarea unor erori” sau rezolvarea ,,unor disfuncționalități” sunt expresiile folosite de către unii angajați cu rol de îndrumare sau control din mediul educațional din zona de nord a țării atunci când este vorba despre mușamalizarea unor fapte, comportamente și abuzuri.
Metoda folosită pentru astfel de reglaje de către un director din această zonă (G.I.T.) este cea veche: a pumnului în gură. Detaliind puțin metoda agreată și des folosită de acest director se poate evidenția cu siguranță: impunerea unor modificări a unor regulamente nedezbătute și nevotate, ,,compatibilizarea” unor proceduri, obligarea asumării prin semnătură de către subordonați a unor documente cu rol reglator și procedural fără a avea acces la conținutul acestora, monologul în locul dezbaterii, limitarea timpului de exprimare și susținere de către subalterni a ideilor neagreate, întreruperea expunerii unor contraargumente a unor subordonați, interzicerea în formă continuă a consemnării punctelor de vedere ale participanților la ,,concilii”.
Uitând că o dezbatere este ca un teren de luptă al argumentelor și că modificările impuse unor documente trebuie să se bazeze pe articole legislative, nu pe aberații, acest director nu se dă înapoi nici de la încălcarea unor legi, regulamente sau ordine de ministru. De altfel, impunerea unor reguli, din punctul de vedere al acestui director agreat și susținut de unii, nu se intersectează nici cu legea, nici cu dezbaterea și nici cu votul, acesta fiind un instrument democratic. Metoda de conducere dictatorială și abuzivă nu se intersectează cu instrumentele legale și democratice în acest caz la acest director cu concurs. Este greu pentru acest director să se dezobișnuiască de metodele învățate și exersate încă de pe vremea când era inspector școlar.
Scopul folosirii acestei metode, de fapt, nu este altul decât acoperirea altor abuzuri, ilegalități, falsuri, inechități, șantaje sau discriminări.
Când acest director nu dorește ca participanții să participe la o întrunire, permite secretarei de ,,conciliu” să nu ducă convocatorul la semnat sau să plece acasă mai repede pentru ca aceasta să nu fie găsită și convocatorul să nu poată fi semnat.
Când fostul inspector școlar dorește să acopere un plan care nu se bazează pe o majoritate pentru a fi votat, cheamă în ajutor un inspector actual de la un Inspectorat Școlar din nordul țării și atunci aprobă un proiect. Dacă și actualul inspectorul semnează că s-a respectat legea, toți ar trebui să fie de acord. Doar că, articolul invocat chiar de inspectorul școlar (F.M.) demonstrează că lucrurile stau total diferit.
Când numărul hotărârilor luate este mai mare decât al celor propuse și nevotate, același director cheamă în ajutor mai mulți inspectori școlari (N.F., P.V.G., F.M.).
Și tot așa, până se ajunge la un plan, evident unul de salvare a directorului care a permis inclusiv redactarea unor procese verbale pe foi, nu în registre, având scopuri ce țin de interese personale și tehnici de răzbunare specifice zonelor de mahala, nicidecum educaționale.
Când secretarii de ,,concilii” falsifică la cererea aceluiași director procesele verbale, vina se pare că este a lor după ,,notele de relații” ale directorului și soluția este schimbarea acestora.
Cei care îi înlocuiesc trec apoi la următorul nivel: falsifică hotărâri de ,,conciliu.”
Și dacă și aceasta se acceptă chiar și de către același Inspectorat Școlar din nordul țării, apoi același director își permite să le falsifice sau să li se falsifice și semnăturile acestor secretari.
Când secretarii scriu după dictare doar ce le permite directorul înaintea sau în timpul ,,conciliilor”, aceștia sunt puși să declare în scris că se simt intimidați, uitând să spună directorului ce au declarat înainte.
- Dar când primesc un calificativ de excepție cu acordul directorului, fără a exista măcar nominalizată o comisie de evaluare, aceeași semnatari la comanda directorului nu se simt favorizați?
- Dar, când lasă rânduri libere în cuprinsul scrierilor după dictare din procesele verbale sau le completează după încheierea ,,conciliilor” cum se simt aceștia oare?
- Cum ar trebui să fie etichetat un astfel de director când nu dorește să folosească verbele: a aviza, a prelucra, a dezbate, a aproba în timpul unor ,,concilii,” dacă el își permite să eticheteze subordonații în moduri diferite atât oral, cât și în scris ?
Cu siguranță, atribuţiile de serviciu trebuie exercitate într-o funcție managerială cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate. Lipsa unui grad de profesionalism în exercitarea funcției demonstrează contrariul.
Și toate acestea pentru că directorul declară în timpul ,,conciliului:” ,,războiul e al meu cu ea.”
Și, cu siguranță își permite astfel de declarații deoarece are ,,omenie până la București,” tot conform propriilor declarații.
Maria Tudose