Un director cu concurs din nordul țării (G.I.T.) hotărăște împreună cu ,,un conciliu director” cine și când să meargă în concediu, iar apoi decide singur cine și cum să își mai ia câte o liberă.
Ba mai mult, unii stau acasă și sunt pontați, alții merg la serviciu și nu sunt pontați. Acest director nu dorește să lucreze după o procedură de concedii, deoarece aceasta se face conform legislației și apoi aceasta trebuie și respectată. O procedură mai trebuie și aprobată, ceea ce nu ar fi nicio problemă, deoarece această etapă este una mai degrabă formală, dar trebuie adusă la cunoștința tuturor și nici acest lucru nu este unul care să îi convină. Și atunci practicile de acordare a concediului salariaților sunt cât se poate de ciudate.
Sunt vacanțe în care copiii stau acasă și cadrele didactice sunt pontate, dar și vacanțe în care copiii stau acasă iar cadrele didactice nu sunt pontate. Practica aceasta este în funcție de dorința directorului, de aceea diferă de la un cadru la altul sau de la o vacanță la alta. Și de aceea nu a emis nici decizii de concediu.
Acest director nu s-a dat înapoi nici de la a trimite cadrele didactice în concediu de odihnă, nedorind să primească solicitările acestora trimise nici prin Poștă. Numai că a uitat să răsfoaiască puțin și legislația privind acordarea concediilor și atunci unii pași au fost omiși, inclusiv cel cu plata unei sume reprezentând indemnizația de concediu înainte de a-și trimite angajații în concediu.
Și aceasta nu este tot: personalul care nu se supune măsurilor abuzive, trebuie și cercetat disciplinar și apoi sancționat. Și aceasta se face de atâtea ori până învață să se subordoneze la măsurile impuse în afara legii.
Maria Tudose