În ,,grădina” unui Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării au existat unii inspectori școlari care au avut de învățat o lecției importantă la prima ședere pe anumite scaune de conducere mai mici sau mai mari, dar se pare că nu au reușit să demonstreze că lecția a fost însușită. Cu sprijinul unor ,,culori” alții au ajuns din nou pe astfel de scaune, reluând aceeași lecție. Numai că vechile obiceiuri au demonstrat că unii chiar nu au cum să treacă la lecția următoare. Când unora li s-a oferit ,,șansa a doua” și au reușit cu vârf și îndesat să demonstreze prin fapte că rezultatele sunt aceleași ca înainte, atunci lucrurile se vor schimba cu certitudine.

Timpul trece, roata se învârte și cine nu a învățat lecția o dată, de două ori, se pare că nu va putea repeta clasa indiferent ce culoare va avea următorul susținător. S-a ajuns la termenul la care unii nu mai pot fi școlarizați. Dar, pentru cei care nu mai înțeleg, există totuși și alte școli, care se poartă în ultimul timp doar pentru unii.

 Un actual și fost inspector școlar, recunoscut la nivelul acestui Inspectorat Școlar Județean din nordul țării în ultima perioadă ca fiind mare căutător de papuci pe diverse site-uri în timpul în care ar trebui să se ocupe de activități de consiliere, îndrumare sau control a unor directori de grădinițe, școli, licee sau colegii din zonă (F.N.), la trecerea în neființă a unuia dintre ultimii susținători era atât de devastat încât nu s-a putut lucra în acel birou deloc. Bocetele și văicărelile au determinat unii colegi de birou să îi roage pe alții din alte birouri să  cheme ,,inspectorul bocitor” pentru diverse chestiuni în alte încăperi ale instituției pentru a-și putea face treaba.

Și nimeni nu s-a sesizat.

Inspectorul ,,căutător de papuci” este suspectul principal și atunci când niște documente importante au fost pozate și scoase din același Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării pentru anumite interese personale a unei ,,prietene de cursă lungă” (după cum a intitulat-o), un alt fost inspector școlar. Și astfel, s- a reușit cu vârf și îndesat să se demonstreze că anumite interese au devenit ale unui grup, nicidecum ale EDUCAȚIEI. Chiar dacă tăcerea s-a așternut pentru o anumită perioadă peste acest subiect, faptele rămân și efectele vor fi cu certitudine pe măsura ,,realizărilor.”

După reînscăunarea în cadrul aceluiași Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării, inspectorul școlar a mulțumit pe o rețea de socializare culorii GALBENE din zonă. Apoi a șters postarea.

  • Oare când a scris, ori când a șters au fost ceva probleme pentru care nu s-a sesizat nimeni?

La fel s-a întâmplat și cu melodiile și prieteniile de pe diverse scene din această zonă cu prilejul unor evenimente importante. La o perioadă după postarea acestora de către același inspector școlar au fost șterse.

  • Când să fi fost ceva probleme în legătură cu ,,sunetul chitării”: la scriere sau la ștergere?

Și nimeni nu s-a sesizat nici atunci.

Și astfel s-a ajuns ca un inspector școlar de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării cu antecedente în anumite practici datorită și unei ,,prietenii de cursă lungă” (după cum a numit-o) să îi dea în curând mari bătăi de cap.

Dar, până atunci, unii actuali sau vechi susținători în funcții de conducere mai au de rezolvat niște ghicitori:

  • De ce inspectorul școlar relocat în același Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării a parcat la o școală de centru dintr-un municipiu din zonă într-un loc interzis?
  • Ce ordine de serviciu repetate a avut inspectorul școlar relocat în același Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării de nu a fost voie să se știe că este acolo nici după locul unde își parca mașina?
  • Ce ,,culoare” va mai susține un inspector școlar care apare pe o pagină a unui Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării ca responsabil ARACIP, dar în numele unei ,,prietenii de cursă lungă” cu un alt fost inspector școlar a uitat subit cerințele unei agenții naționale de pe lângă Ministerul Educației care se ocupă de evaluarea externă date prin documente oficiale?

Despre ceaiurile băute în timpul serviciului ca inspector școlar cu un actual director adjunct de la o școală de centru dintr-un municipiu din zona de nord a țării, despre compotul consumat ca inspector de zonă la o școală și particulară și confesională și detaliile din viața privată, chiar intimă se va mai scrie, deoarece cum se poate ajuta omul singur nu îl ajută nimeni.

Alte capitole importante care trebuie reamintite sunt cele despre concursul de metodiști sau de gradații de merit de la prima ședere în acest Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării a unui inspector școlar pentru a se cunoaște ce calității și competențe trebuie să aibă un inspector școlar pentru a se menține într-o funcție sau pentru a reveni în alta pentru a oferi exemple actualilor directori sau directori adjuncți din zona de nord a țării.

Nu trebuie uitate nici posturile oferite în cârdășie cu alți foști colegi după anumite ,,rețete”, nici mesele de la inspecțiile școlare sau sumele cuvenite pentru anumite calificative sau note, deoarece între cele două șederi la același Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării cadrele didactice din zonă s-au mai plâns la unii sau la alții, chiar și inspectori școlari de la un anumit nivel de bază sau primar.

Cu certitudine picanteriile de la masajele sau escapadele de la Bihor vor aduce valoare adăugată ,,palmaresului de activități” care încununează activitatea unui inspector școlar din același Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării.

Dar, cu certitudine, nu se vor uita nici activitățile din unele proiecte, altele chiar pe bani europeni, unde unii experți vor avea o temă importantă de verificat. Trebuie subliniate și campaniile mascate de conștientizare realizate cu cadre didactice scoase de la orele de predare pentru a se putea bifa interese, bani, proiecte, etc. Este bine de subliniat că nici pentru aceste activități nu s-a sesizat încă nimeni.

Atunci când ,,oferta” unor inspectori școlari de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării este atât de bogată, se pare că nici ,,generalul roșu” nu a rezistat, în ciuda altor afirmații ale sale care nu fac decât să demonstreze niște interese de grup pe de o parte și faptul că încă o dată se dovedește că i se potrivește denumirea de ,,generalul Pinochio.”

În loc de CONCLUZII- o altă GHICITOARE:

  • Când se poate susține că un inspector școlar de la un Inspectorat Școlar dintr-o zonă de nord a țării demonstrează că respectă ce prevede măcar CODUL DE CONDUITĂ din regulamentele instituției care îl plătește: când mulțumește partidului ,,GALBEN” pentru votul de încredere sau când scrie: ,,STOP politizării învățământului!” ?

P.S. se așteaptă cu interes: ,,minutul de normalitate.”

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *