Este al doilea an școlar de când în cadrul unui Inspectorat Școlar din nordul țării un inspector de specialitate ,,galben” (F.M.) cârmuiește destinele unui nivel de învățământ. Dacă în anul școlar 2022- 2023 la acest nivel organizat ca și toate celelalte pe module a reușit la nivelul zonei să organizeze un cerc pedagogic, în anul școlar curent, lucrurile au primit o altă abordare. Și, astfel, lună de lună din decembrie până în iunie se organizează diverse întâlniri la distanță, online, denumite metodice, pe centre organizate, făcând parte dintr-o agendă. Mai este programat și un cerc pedagogic tot la acest nivel.
Trebuie menționat că toată această zonă la acest nivel a fost împărțită în 17 centre metodice, coordonate de câte două sau trei cadre didactice fiecare. Evident că nu există nicio transparență privind numirea acestor responsabili de centre metodice. Nu se știu criteriile de numire a lor, modalitatea de realizare a acestor nominalizări, atribuțiile acestor responsabili, deoarece totul este bine păzit de ochii beneficiarilor unor servicii metodice de la acest nivel.
Unii se mai găsesc pe unele liste de metodiști, ajunși acolo în urma unor ,,așa- zise concursuri”, pe alții îi găsești în ograda mai mare a acestui Inspectorat Școlar din nordul țării în organigrame publice, neștiind modalitatea de selecție a lor acolo, dar, istoria acelei instituții spune că majoritatea s-au intersectat cu diverse ,,pixuri colorate.” Este o practică în această zonă în domeniul EDUCAȚIEI ca doar unele persoane să știe de existența unor posturi într-o organigramă. Și astfel sunt singurele care își depun o cerere sau un dosar pentru a le ocupa. Nu le încurcă nimeni, nu au concurență și beneficiază de niște privilegii diverse în urma unor ,,concursuri de împrejurări,” deoarece concursuri de cunoștințe nu au fost organizate. Și atunci și criteriile de numire în acele posturi nu pot fi altele decât cele ,,colorate”, cu care sunt obișnuiți românii în ultimul timp. Fie că este vorba de funcții de inspectori școlari în Inspectoratul Școlar Județean din această zonă de nord a țării sau de metodiști în cadrul Casei Corpului Didactic, modalitatea de numire a celor fără concurs este una secretă. Doar cei doriți, agreați sau simpatizanți ai unor ,,culori” aflate sau care s-au aflat în coalițiile ce au condus țara au reușit să ocupe aceste fotolii călduțe în ultima perioadă, deoarece alte criterii transparente nu au existat. Dacă concurs nu este, anunț nu este, criterii nu sunt, transparență nu este, atunci nu poate fi altceva decât un ,,concurs de împrejurări.” Dacă șeful unei instituții se schimbă în funcție de culorile aflate la conducerea țării și persoanele din acea organigramă se schimbă majoritatea imediat după apariția noului șef, atunci este evident că totul are legătură cu ,,culoarea,” chiar și în EDUCAȚIE. Și, mergând după această logică a lucrurilor, una dintre atribuțiile acestor ,,înscăunați” este să facă diverse ,,jocuri colorate.”
Iar alții fac parte din alte categorii, cunoscute cu siguranță de nimeni altul decât de inspectorul de specialitate ,,galben” de la acest nivel din pixul căruia s-au cocoțat pe o listă cu trei coloane, fără nicio urmă de atribuții, sarcini sau responsabilități, listă intitulată: ,,CENTRE METODICE ZONALE.”
Într-o activitate numită metodică în agenda de pe site-ul instituției care găzduiește în organigrama actuală și acest inspector școlar ,,colorat,” organizată de unii dintre acești nominalizați pe lista cu responsabilitate metodică, rolul acestor inițiați sau amatori în tainele metodicii s-a rezumat doar la: un salut de început sau de final de întâlnire, prezentarea unor unități de învățământ care au pregătit ceva materiale (nici acelea nu erau evidențiate toate cele înscrise la microfon), mulțumiri de final participanților. Ar mai fi un aspect important de precizat: ,,urmează să prezinte o școala și se pregătește o altă unitate de învățământ nominalizată” reprezintă printre singurele indicații primite de la nivelul acestor responsabili numiți într-un tabel ,,de centre metodice.” Aceste atribuții sunt specifice unor moderatori de orice activitate online, nicidecum de una metodică.
Conform D. E.X., metodica este ,,o parte a didacticii generale care studiază principiile, metodele și formele de predare adaptate specificului fiecărui obiect de învățământ.”
Deci, la un click distanță, în zilele noastre oricine poate afla ce este cu ,,ingineria” aceasta numită metodică.
Este foarte important de precizat că există cadre didactice care citesc, studiază, aplică, se pregătesc pentru anumite examene sau concursuri naționale sau grade didactice și care participă la astfel de activități pentru a învăța, a-și clarifica anumite aspecte, a discuta, a face un schimb de idei sau opinii, a primi o indicație METODICĂ. Și este foarte bine cât mai există interes din partea unor cadre didactice, deoarece, chiar dacă în ,,agenda întâlnirilor metodice” publică scrie cine va participa la aceste activități din cadrul unităților de învățământ, unele cadre didactice s-au jucat de-a v-ați ascunselea (unele ca de obicei) sau poate au fost ,,trimise” de diverși directori cu concurs sau printr-un concurs de împrejurări să plimbe niște documente tocmai la Inspectoratul Școlar exact în acel interval orar.
Ceea ce este extrem de grav este că nici trași de mânecă acești responsabili de activități organizate sub eticheta unei ,,agende metodice” asumată de inspectorul de specialitate ,,galben” nu au dorit să comunice, să exprime sau să își asume niște indicații, recomandări, opinii metodice. Motivele au fost diverse: ,,Nu acum; la final; dacă va fi timp; nu sunt prezente doamnele care au propus” etc.
Când un cadru didactic citește în cărți de metodică sau de specialitate una și vede exemplificat altceva, este firesc să își pună întrebări sau să întrebe anumite cadre didactice cu ,,responsabilități într-un centru metodic” unele aspecte. Când rolul metodic este transformat într-unul de crainic sau moderator atunci lucrurile fie sunt scăpate de cineva de sub control, fie acesta este nivelul sau direcția, fie acesta este nivelul la care a ajuns EDUCAȚIA la acest nivel în această zonă de nord a țării.
Este la mintea cocoșului că atunci când te joci cu animalele și vorbești despre mediul lor de viață este vorba de o activitate specifică domeniului științe la acest nivel. Dacă acești ,,responsabili” nu știu nici atât, dar unii mai au atribuții și de metodiști care evaluează lecții în cadrul inspecțiilor școlare la diverse comenzi, la grade didactice, etc. și dau note sau calificative, jucându-se cu destinul sau cariera unor dascăli, atunci situația EDUCAȚIEI din această zonă este gravă.
Când din unele unități de învățământ ,,se iese în lume” la nivel de zonă cu niște exemple de activități fără a trece de niciun filtru (sau poate că au trecut unele și acela este rezultatul acelei filtrări metodice, de această dată), dar acele unități mai găzduiesc și activități de practică pedagogică pentru viitorii profesori, atunci întrebările firești sunt:
- EDUCAȚIA, încotro?
- Cum sunt activitățile desfășurate care nu sunt expuse ,,la lume?”
Ar fi foarte important de amintit și că unele materiale care au fost expuse spre a fi auzite și văzute au ajuns la unii responsabili de centre metodice, fără a se preciza când, cum, la care și de ce înainte.
Despre modalitatea de organizare a centrelor metodice sau a activității acestora, despre existența sau nu a unor procese verbale a diverselor manifestări sub genericul ,,activități metodice” sau a unor adeverințe date sau nu doar unor cadre didactice din această zonă de nord a țării cu prilejul acestor întâlniri numite metodice se poate scrie mult. Probabil se aplică proverbul românesc și în acest caz: ,,Câte bordeie, atâtea obiceie!”
Numai că, în această situație, dacă fiecare responsabil face ce vrea sau ce poate sau cum îl taie capul, nu se mai poate vorbi de rigoare, știință, metodică, organizare, ci de: amatorism, diletantism, ,,patinaj” pe scena EDUCAȚIEI, unde dascălii se ocupă de ființe, nu de obiecte.
Și când aceste responsabilități sunt cuantificate și în dosare de merite și transformate în cele din urmă în funcții sau bani, atunci lipsa transparenței de numire a unor așa- ziși responsabili de activitate metodică, lipsa unor criterii de numire transparentă sau profesională a acestora, inexistența la nivelul tuturor celor care lucrează în învățământul din această zonă nordică a țării a unor informații potrivit cărora fiecare ar putea avea această oportunitate (în altele zone există), atunci, cu siguranță se discută despre: INTERESE, DEPROFESIONALIZARE, INCOMPETENȚĂ, CORUPȚIE.
Și când toate acestea au ajuns și la nivel de București și sunt continuate și în anul următor, atunci se întâmplă sub ,,patronajul Ministerului Educației.”
Maria Tudose