La un Inspectorat Școlar Județean din nordul țării, în anul școlar 2020- 2021 nu s-a respectat nici măcar propria procedură de evaluare a directorilor sau propriile proceduri.

Dar, nu s-a respectat nici metodologia de evaluare a activității manageriale. Derapajele sunt multiple. În acest articol se vor evidenția doar unele.

Metodologia privind evaluarea anuală a activității manageriale desfășurate de directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar (aprobată prin OMEN nr. 3623 din 2017) aduce specificații clare: despre evaluarea de etapă a activităţii manageriale desfășurate de directorii și directorii adjuncți din unitățile de învățământ de stat și din cadrul Palatului Național al Copiilor, despre comisia de contestații, precum și alte specificații importante.

 Potrivit metodologiei privind evaluarea anuală a activității manageriale, comisia de contestații trebuie să fie formată din 3 inspectori școlari, unul dintre aceștia este președinte și altul secretar. Comisia se constituie prin decizia inspectorului școlar general. Dar, orice decizie la acest nivel este avizată și de consilierul juridic. Nici unul din cei trei inspectori școlari nu trebuie să facă parte din comisia de evaluare.

Din conținutul procedurii de evaluare a activității manageriale reiese și rolul consilierului juridic: oferă consultanță membrilor comisiei sau subcomisiilor în vederea certificării legalității celor consemnate în documentele finale.

Ce s-a întâmplat în realitate însă este diferit de ceea ce specifică metodologia în zona nordică a țării. Comisia de contestații de la un Inspectorat Școlar Județean din nordul țării este formată din 3 inspectori școlari, a căror roluri sunt clar stabilite prin decizie: un președinte și doi membri. Dar, surpriză:  mai apare în plus și un secretar (C.S.) pentru această comisie. Acest secretar ,,special” pentru această comisie a acestui Inspectorat Școlar Județean nu are calitatea de inspector școlar. Dar, se pare că în zona aceasta, merge și așa. Doi dintre inspectorii școlari – membri în această comisie (M.V. și B.I.G.) au avut calitatea și de secretar în comisia de evaluare, deci nu sunt alții decât cei nominalizați în comisia de evaluare. Atribuțiile primite prin decizia de contestații erau doar pentru membri, nu și pentru președinte sau pentru secretar. Acestea erau cele prevăzute de metodologie și de recomandările, dispozițiile, notele, precizările sau procedurile transmise de la Ministerul Educației, dar și cele ce apăreau în propria procedură sau proceduri.

Este important de subliniat că unii inspectori școlari proaspăt detașați ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI la acest Inspectorat Școlar Județean din nordul țării, încă din prima zi de activitate s-au regăsit membri într-o decizie de evaluare a directorilor, unii dintre acești inspectori școlari neavând niciodată funcția de director sau de director adjunct.

În procesul de evaluare au trebuit să țină cont și de metodologia de evaluare și de procedura de evaluare a activității manageriale.  Aceasta s-a realizat de către inspectori școlari ai acestui Inspectorat Școlar Județean.

Procedura are număr de înregistrare din 8 septembrie 2021 și intră în vigoare din 2 septembrie 2021. Este elaborată, verificată, aprobată, avizată și luată la cunoștință în data de 8 septembrie 2021 de către diverși inspectori școlari. Potrivit acestei proceduri președintele comisiei județene (M.I.) răspunde de toate activitățile comisiei.

Nu reiese din procedură dacă aceasta a primit aviz favorabil sau nu de la conducătorul de compartiment (M.I.).

Tot din această procedură reies și atribuțiile secretarilor comisiei de evaluare. Una dintre ele era să anunțe în scris la adresa de domiciliu persoanele care nu mai îndeplinesc funcția de directori sau directori adjuncți, dar care au îndeplinit această funcție timp de 90 de zile. Dar, nici acest lucru nu s-a întâmplat. Aceste persoane care au îndeplinit timp de 90 de zile funcție de conducere la unitățile și instituțiile de învățământ nu au primit la adresele de domiciliu astfel de înștiințări. Perioada de transmitere a adreselor, potrivit calendarului, era până în 30 iunie 2021. Aceasta este a doua procedură de evaluare managerială din anul școlar 2020- 2021. Nu se specifică dacă este una revizuită sau actualizată, ci doar ediția acesteia: ediția I.

Prima procedură de evaluare a activității manageriale intra în vigoare în 17 februarie 2022, era verificată, avizată și aprobată în 18 februarie 2021 și avea număr de înregistrare din 19 februarie 2021. Mulți inspectori școlari semnatari ai acesteia nu s-au regăsit în comisia de evaluare constituită în septembrie 2021. Calendarul acestei variante de procedură este diferit de calendarul procedurii din septembrie 2021. Dar, și unele precizări din cele două calendare sunt diferite.

De exemplu: în calendarul cuprins în procedura din februarie 2021 reevaluarea activității contestatarilor trebuia făcută în prezența acestora de către comisia de contestații. În calendarul cuprins în procedura din septembrie 2021 reevaluarea activității contestatarilor trebuia făcută de către comisia de contestații, fără a se mai specifica ,,în prezența contestatarilor”, chiar dacă metodologia de evaluare nu a suferit modificări deloc din 2017.

Metodologia de evaluare însă prevede ca punctajul final și calificativul să fie supuse aprobării consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean, în prezența directorului sau directorului adjunct evaluat, nu în comisia de contestații.

Procedura de evaluare a activității manageriale trebuia să fi fost  aprobată și de consiliul de administrație a acestui Inspectorat Școlar Județean.

Tot în metodologia de evaluare se menționează că evaluarea de etapă se realizează conform unei proceduri de evaluare și a unui calendar de desfășurare a evaluării stabilite de inspectoratele școlare. Numai că la acest Inspectorat Școlar Județean din nordul României sunt două proceduri de evaluare într-un an pentru această activitate.

Cei care elaborează aceste proceduri sunt aceeași inspectori școlari (K.I.G., F.M., M.D.C.). Ei sunt cei care acordă consiliere conducerii unităţilor şcolare din subordine și au obligația de a ÎNTOCMI, ACTUALIZA ŞI GESTIONA procedurile activităţilor specifice postului ocupat potrivit legii.

Calendarul de desfășurare a activității de evaluare face parte din procedură la acest Inspectorat Școlar Județeanși, chiar dacă procedura elaborată în 8 septembrie 2021 se aplică din 2 septembrie 2021, calendarul prevede acțiuni care se aplică din luna mai 2021.

Din acest calendar mai reiese că până în data de 2 mai 2021 trebuie constituită comisia de evaluare managerială, dar această comisie s-a constituit în 1 septembrie 2021.

În acest an școlar (2021- 2022), chiar dacă a fost doar o procedură de evaluare managerială, aflată la ediția 1, revizia 2, fiecare subcomisie de evaluare a procedat diferit. Unele au procedat diferit și de la o unitate de învățământ la alta. Unele au realizat evaluarea de etapă după orele de serviciu ale angajaților, în așa fel încât personalul care dorește să își asume opiniile pentru fiecare persoană care a ocupat funcție de conducere să o poată face.  În alte unități de învățământ, aceeași comisie s-a deplasat în timpul activității cu copiii din acea instituție. La unele locații s-a deplasat un inspector școlar doar din întreaga subcomisie. La unele școli nu au fost informați toți angajații, iar alții, și dacă ar fi vrut să participe, nu au avut posibilitatea, unul dintre directorii evaluați neoferind soluții de înlocuire a acestora, în acel moment efectuând activitate didactică.

La unele unități de învățământ s-a realizat convocarea adunării generale a salariaților, la altele s-a trecut prin zonă și s-au dat câteva chestionare celor găsiți de inspectori. Unii foști directori au fost informați despre ziua în care se face evaluarea de etapă și consultarea personalului, alții nu. Și există școli în această zonă care au avut ,,performanța” într-un singur an școlar să aibă chiar TREI directori.

Această procedură are aviz favorabil de la conducătorul domeniului în acest an școlar.

Și, totuși, aceeași metodologie, aceeași procedură, dar PRACTICILE și METEHNELE sunt diferite.

Cu acordul cui ?

În baza a ce ?

Cu ce scop ?

Cu ce interese ?

Până când atâtea derapaje de la cadrul legal ignorate de cei care ar trebui primii să nu admită aceste practici, ba mai mult, să le sancționeze ?

Posibil răspuns: până când angajații din învățământ nu se vor mai complace cu lozinca : ,,Las’ că merge ș- așa !”- adică MEDIOCRU.

Dar, cu certitudine sunt și alte răspunsuri și alte ,,rezolvări” pe care unii le așteaptă de mult timp cu mare interes.

Aceste practici sunt și o dovadă a implementării unui control intern managerial deficitar la nivel de for institutional județean. Conform legii, se știe cine răspunde de CONTROLUL INTERN MANAGERIAL. Conducătorii instituțiilor au obligaţia proiectării, implementării şi dezvoltării continue a acestuia.

Conducătorii acestei instituții și-au îndeplinit propriile atribuţii cu bune rezultate atât anul trecut școlar cât și în acest an școlar ?

Răspunsul este evident. Sunt așteptate și consecințele, care, cu siguranță, nu vor întârzia să apară într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu.

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *