La un Inspectorat Școlar Județean din nordul țării activitatea de monitorizare a organizării și desfășurării activităților suport pentru învățarea online s-a realizat în baza unei proceduri de sistem înregistrată în luna mai din anul 2020. Dar, a fost elaborată, verificată și aprobată în luna aprilie din anul 2021. Deci, elaborarea a fost la aproape un an după ce a fost înregistrată.
Acestea sunt practicile unor inspectori școlari care, controlează aplicarea legislației în instituțiile și unitățile de învățământ preuniversitar, dar controlează, monitorizează și evaluează și calitatea managementului unităților și instituțiilor de învățământ, potrivit prevederilor legale.
Această procedură de sistem de monitorizare a activității online a existat la data unui mare control în această zonă, chiar dacă la data finalizării controlului prelungit aceasta nu era nici elaborată, nici verificată, nici aprobată, conform datelor din procedură.
Cine ar fi trebuit să răspundă în această situație?
Inspectorii școlari care au elaborat-o?
Inspectorii școlari care au verificat-o?
Inspectorii școlari care au aprobat-o?
Inspectorii școlari cu care s-au purtat discuții?
Sau toți?
Etică sau integritate?
,,Haleala mai întâi, etica pe urmă!” spunea Bertolt Brecht.
Iar unii semnatari ai procedurilor sunt persoane care ar fi trebuit să vegheze la respectarea principiilor morale, dar și juridice dintr-o astfel de instituție care se ocupă de bunul mers al educației la nivelul unui județ.
Conducătorul fiecărei entităţi publice trebuie să dispună măsurile necesare pentru implementarea şi dezvoltarea sistemului de control intern managerial potrivit legii. Controlul intern managerial este în responsabilitatea conducătorilor entităţilor publice, care au și obligaţia proiectării, și obligația implementării şi obligația dezvoltării continue a acestuia.
Acestea erau standardele promovate la data controlului de ,,generăleasa galbenă.”
Dar, nu a fost singura practică de acest gen în acest Inspectorat Școlar Județean din zona de nord a României.
Nici procedura pentru inspecțiile on- line nu a fost respectată chiar de către unul dintre inspectorii de specialitate (V.M.C.).
Și atunci, cum să îl respecte unii profesori metodiști?
Nici măcar link- ul pentru inspecție nu s-a trimis cu 3 zile înainte de data programată pentru desfășurarea inspecției, conform specificațiilor din procedură.
Deci, și în gestionarea inspecțiilor de grad modul de lucru adoptat și agreat de acest inspector școlar (V.M.C.) a fost unul ,,pe sub mână.”
Dar și alte proceduri ale acestui Inspectorat Școlar Județean din nordul țării sunt tot în afara cadrului legal. De exemplu, procedura privind selecția metodiștilor din anul școlar 2021- 2022 nu a respectat prevederile SGG nr. 600/ 2018. Iar cea din anul școlar 2020- 2021 a fost falsificată.
Cum s-au gestionat documentele în acest Inspectorat Școlar din zona nordică?
A cui interes îl promovează acești inspectori școlari?
Competență sau performanță?
Conducerea acestui Inspectorat Școlar din nord ar fi trebuit să asigure ocuparea posturilor de către persoane competente, cărora să le încredinţeze sarcini potrivit competenţelor. Iar performanţele profesionale ale salariaților trebuiau să fie evaluate anual în raport cu obiectivele postului.
Maria Tudose