Azi o să vă relatez cam ce ar trebui să facă un director pentru a ajunge șef mare, ,,mare profesionist” într-un Inspectorat Școlar Județean. Este vorba despre un Inspectorat Școlar Județean din nordul țării. Acești specialiști sunt cei care sunt considerați de unii aflați la guvernare cei mai buni pentru a numi viitorii directori de unități de învățământ.
Dar pentru acest articol vă propunem doar un capitol: mobilitatea personalului didactic. Și voi exemplifica cu 2 etape : articolul 253 și pretransferul prin schimb de posturi, dar ambele pe parcursul mai multor ani școlari.
D-l P.G.V. pe vremea când era director la un colegiu tehnic din B.M. se ,,descurca” de minune și pe segmentul mișcarea personalului didactic.
Exemplific : Un domn H.B. s-a prezentat la concursul de titularizare în anul școlar 2015- 2016, la care primește o notă peste 8 la specialitate, o specialitate tehnică. Necazul a fost că nu s-a putut titulariza. Dar de data aceasta nu era vorba de lipsa posturilor, ci de o altă lipsă: a modulului pedagogic din dosarul de concurs al domnului candidat.
Dosarul a trecut și de comisia județeană de mobilitate care a preluat dosarul de concurs, dar a și fost validat ulterior.
Prima întrebare firească ar fi: Era valabil concursul?
Se pare că era, deoarece acest domn H.B. apărea angajat pe perioadă determinată la colegiul tehnic din B. M. unde director era d-l P.G.V. în anul școlar școlar următor (2016- 2017) în baza notei din 2015- 2016.
În anul concursului (2015- 2016) unul dintre inspectorii pentru resurse umane nu i-a permis ocuparea vreunui post în ședință publică.
Doar ulterior concursului de titularizare d- l H. B. și-a făcut modulul pedagogic.
Dar și în anul școlar 2017 – 2018 a ocupat post la același colegiu tehnic pe perioadă determinată prin articolul 253, deoarece nu avea încă luat definitivatul.
La alte concursuri naționale de titularizare nu a mai participat, nici în anul școlar 2016- 2017, nici în 2017- 2018, iar în anul școlar 2018- 2019 și-a luat și definitivatul și a putut avea apoi contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
În concluzie, concursul de titularizare din anul școlar 2015- 2016 a rămas valabil, chiar și fără a avea modulul pedagogic, deoarece în baza lui s-a realizat în timp și titularizarea.
Dar la acest colegiu acesta nu a fost singurul caz. Au mai fost și altele. De această dată în afară de încrengăturile dintre directorul acestui colegiu tehnic P.G.V. și unii reprezentanți ai ISJ din acea perioadă (inspectori pentru managementul resurselor umane, despre care o să aflați în articole distincte) este vorba și de amestecul sindicatului.
Exemplific: În anul școlar 2016- 2017 soția unui mare lider de sindicat (I.C.), singurul din acea perioadă din acest județ, (d-na C.A.E.) a participat la pretransferul prin schimb de posturi: de la o școală gimnazială dintr-un oraș mai mic la același colegiul tehnic, unde director era unul din actualii inspectori generali adjuncți (d-l P.G.V.). Nu ar fi nicio problemă acest pretransfer deoarece este prevăzut în metodologia de mișcare a personalului didactic, numai că în anul școlar următor (2017- 2018) d-na profesor și-a desfășurat activitatea la școala de la care plecase.
Cum așa ?
Etapa de pretransfer prin schimb de posturi era doar pe hârtie. Faptic din toamna anului școlar următor doamna C.A.E. și-a desfășurat activitatea la aceeași școală. Singura modalitate ar fi fost detașarea.
Ce fel de detașare ?
Detașare la cerere ?
Detașare în interesul învățământului ?
În aplicația națională a posturilor nu a apărut niciuna. Oare de ce?
Pentru că d-na C.A.E. era soția unui lider de sindicat important ?
Pentru că ambii directori din acea perioadă și de la școală și de la colegiu au fost de acord ?
Pentru că ISJ a fost de acord ?
Dar de ce nu a apărut această etapă în aplicația națională a posturilor, dacă a fost corectă ?
O fi fost vreun alt interes decât cel al învățământului?
Dacă s-a parcurs etapa de pretransfer prin schimb de posturi nu ar fi fost firesc ca fiecare dintre cei 2 participanți să meargă la post acolo unde au făcut acest schimb ? De ce doar după pensionarea unuia dintre ei ?
Un inspector școlar pentru managementul resurselor umane a fost trimis între timp pentru a mușamaliza aceste lucruri. De aceea aceste lucruri au rămas ascunse și uitate.
Oare care au fost criteriile după care a fost numit acest fost director într-o funcție la vârf de ISJ ?
Nu este singurul actual inspector care are un trecut sumbru ca director. Probabil este o ,,condiție obligatorie” pentru actuala coaliție de a promova ,,specialiști” sau ,,profesioniști” la vârful județului.
Oare după aceleași criterii au fost numiți și directorii de către acești inspectori ,,care nu au alte interese decât cele ale învățământului”?
Dacă directorii nu sunt numiți politic, de ce atâta preocupare din partea tuturor celor aflați la guvernare în actuala coaliție pentru modul în care vor fi numiți directorii?
Maria Tudose