În timp ce un fost director a unei unități de învățământ dintr-o zonă de nord a țării (G.I.T.) instigă unii angajați să facă sesizări împotriva unui cadru didactic, un director actual (V.F.) organizează ședințe de ,,conciliu” profesoral la care are diverse propuneri pe ordinea de zi despre care pretinde că nu le știe conținutul. Un președinte de ,,conciliu” profesoral nu doar că nu aduce la cunoștința dascălilor tematica acelui ,,conciliu,” dar declară că nu știe despre ce este vorba la unele puncte propuse spre aprobare la începutul ședinței.
În schimb același director se pricepe foarte bine să bârfească chiar și unii inspectori școlari (F.N. și F.M.) imediat după plecarea din unitatea de învățământ, afirmând: ,,numai prostii au făcut.”
Același director este implicat într-un lanț al minciunilor legat de niște concedii de odihnă. Sunt angajați cărora li s-a impus când să își ia concediu de odihnă furnizându-le cereri gata redactate. Directorul a dat vina pe administrator, administratorul pe contabil și tot așa până când au ajuns niște inspectori școlari să chestioneze o parte din personal, pe cel ,,disponibil”despre tensiunile din unitatea de învățămînt manageriată de directorul detașat ,,în așa- zisul interes al învățământului.”
Directorul a dovedit abilități de a acoperi foarte bine activitatea unui administrator: nu dorește să vadă puii înghețați ajunși de la furnizori cu vreo două ore înainte de a se regăsi în ciorbă sau lipsa unor căpățâni de varză la ora 9.00 necesare pentru prepararea mesei de prânz a copiilor.
Și pentru că nu se descurcă cu managementul administrativ lansează ideea desființării unui bloc alimentar. Consideră că o masă de la un catering servită la diverse temperaturi ar fi o soluție pentru situația care o gestionează după bunul plac al unora. Directorul nu vede că meniul unor copii conține și supă de păstăi și fasole la aceeași masă. Nu vede diferența dintre mărimea fructelor oferite acelorași copii în unitate și a celor oferite pentru a fi servite după amiază în familie, dar nici facturile cu gramajele acestora (diferența de la 20 la 75 de kg este destul de mare). În schimb, directorul este tot mai preocupat de confortul altor angajați. Dacă directorul mai obișnuiește să nu guste mâncarea înainte de a fi servită copiilor, așa cum s-ar justifica această activitate, unii angajați din ,,conciliul director” (G.A.) pot servi în continuare bucate pe alese provenite din taxa de hrană plătită de părinți pentru porțiile copiilor lor.
În locul identificării unor spații speciale pentru angajații care practică un ,,sport” și în timpul serviciului, directorul preferă să îi urmărească, să îi asculte din toaletă, să îi bârfească pe ici pe colo cu alți angajați de câte ori are ocazia. Important este însă ce spune administratorul (B.M.): ,,deocamdată este un conducător de care trebuie să ascultăm.”
Dacă același director obișnuiește să intre în blocul alimentar pe ușa din dos cu papucii de exterior, considerând că acolo nu sunt ochi să îl vadă, atunci interesul pentru respectarea unor prevederi legale la nivel managerial este evident pentru toți observatorii unor astfel de comportamente.
Ceea ce rămâne foarte important este ca directorul să fie așteptat cu zîmbetul pe buze de unii angajați, altfel nu merită să vină la serviciu decât când ar dori directorul.
Externalizarea unui serviciu de masă a copiilor este motivat de așa-zisele economii la buget, ignorate total atunci când este vorba de a achiziționa documente pentru consiliul de administrație și pentru comisia de calitate, redactate de o firmă specializată pentru suma de 13.000 lei. Când se discută de masa servită printr-o firmă de catering este foarte importantă starea de bine a unor angajați. Burțile pline sunt importante pentru unii.
Și cu accesul în biroul managerial lucrurile sunt la fel: directorul are preferințe. Unele angajate preferate stau la masă cu directorul indiferent de programul afișat al acestuia, alții stau la ușă și așteaptă.
Proverbul: ,,Cine seamănă se adună” se aplică și în această situație.
Maria Tudose