Există o metodologiei de organizare și funcționare a consiliilor de administrație pe care trebuie să o respecte toate unitățile de învățământ preuniversitar. Conform acestei metodologii și decizia de constituire a consiliului de administrație se afișează atât la loc vizibil, cât și pe site-ul oficial al instituției.

Dintr-o astfel de decizie de constituire trebuie să reiasă componența nominală, modalitatea de alegere sau delegare a membrilor și observatorilor într-un consiliu de administrație.

Atunci când există directori detașați în interesul învățământului (V.F.), a căror activitate este consiliată și monitorizată de câțiva inspectori școlari și un jurist de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării,  ar fi corect, firesc și legal ca măcar decizia de constituire a consiliului de administrație să se afle pe site-ul oficial.

Conținutul deciziei însă ar putea fi un motiv pentru care nu este expusă la vederea publicului interesat sau poate alte argumente care au determinat această hotărâre de a nu se respecta prevederile unei metodologii. Există posibilitatea ca unii să nu respecte legislația deoarece nu o cunosc sau pentru că au garanții că nu se poate întâmpla nimic dacă este ocolită legea sau au un istoric care poate susține acest aspect, etc.

Existența unor persoane într-un ,,conciliu director” s-a materializat după ,,rețeta” folosită chiar într-un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord, conform ,,zicerilor” unui inspector ,,trimis” sau ,,monitor” (N.F.), dar care a dovedit amestec și nicidecum monitorizare.

În urma aplicării ,,rețetei” s-a ajuns la rezultatul ca o persoană propusă doar de alte patru să ajungă fix în ,,conciliul director.” Ceilalți prezenți, până la aproape douăzeci nu aveau prea mare relevanță. Dar, se pare că nici directorul, care, după opinia inspectorului ,,specialist” în ,,rețete” a spus că acesta nici nu propune, nici nu votează. Greu cu legislația când la nivel de monitorizare nu se știe nici cine conduce un ,,conciliu” profesoral. Sau, probabil, nu se dorea de la acel moment să se dea de gol unii cu unele intenții.

După ,,rețeta” implementată de un inspector școlar de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării, cu patru propuneri de vot și interzicerea dreptului legal de vot al celorlalți participanți legali la o ,,întrunire” profesională, fără a invoca o bază legală, un candidat propus de niciun sfert dintre participanți (G.A.R.) s-a cocoțat fix în ,,conciliul director.” Și atunci se poate concluziona că interesele acelor patru propunători și a inspectorului școlar ,,monitor” sunt cele reprezentate de cel aflat în decizia de constituire a unui consiliu de administrație.

Chiar dacă există un regulament care specifică că o hotărâre se adoptă cu cel puţin jumătate plus unu din numărul total al celor cu norma de bază într-o unitate de învățământ, se pare că ,,rețeta” inspectorului școlar ,,monitor” este mai presus de regulamentul de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar. Sau poate că legile sunt pentru cei care se ,,plictisesc,” nicidecum pentru directori și inspectori școlari detașați în interesul ÎNVĂȚĂMÂNTULUI.

De la aspectul propus a fi urmărit conform unei inspecții  școlare tematice de respectare a cadrului legal și până la realizarea acestui aspect în practicile unora nominalizați cu atribuții este cale lungă. Când nu se face diferența între propunere și vot se poate merge mai departe cu deciziile și hotărârile după ,,rețetă.”

Vorba ,,cetățeanului” dintr-o operă a unui clasic scriitor român:

,,Eu, cu cine votez?”

Dar, și o altă replică din aceeași operă a aceluiași scriitor clasic s-ar potrivi ca răspuns la întrebare: ,,Curat murdar!”

Motive să se afle la ,,comenduirea” unei unități de învățământ a persoanei propusă (G.A.R.) de doar patru susținători ar putea fi mai multe.

Recent a beneficiat de o împărțeală după proceduri ,,nescrise” a unor copii în niște formațiuni de studiu. ,,Gurile rele” spun că în urma unei întâlniri cu aceștia într-un parc înainte de începerea anului școlar, o parte din aceștia ar fi aflat că au fost ,,selectați.” La ,,împărțeală” a avut calitate de observator, dar la înscriere, chiar de membru într-o comisie ,,omologată” de un for superior din zona de nord a țării condus de un ,,general roșu” (P.M.C.).

Iar acele lucruri ar trebui oarecum îngropate, fiind una din persoanele direct interesate pentru a nu se afla fapte și întâmplări din niște etape de înscriere și ,,împărțeală.” Una dintre soluții este respectarea ,,ANGAJAMENTULUI” directorului ,,detașat  în așa zisul interes al învățământului.”

Nu trebuie uitat nicicum nici modul pe față de a instiga mai mulți părinți și reprezentanți legali ai unor copii împotriva unui dascăl, aspect nesancționat de un fost director (G.I.T.) și agreat de un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării, din moment ce astfel de ,,profile” se află la ,,comenduirea” unor unități de învățământ.

Responsabilitatea conducerii unei comisii de curriculum cu o tematică neimplementată și cu nerespectarea unor indicații date prin scrisori metodice semnate de la nivel central educațional este un alt aspect cu care se poate lăuda persoana propusă cu patru voturi (G.A.R.) a face parte dintr-un ,,conciliu director.”

Chiar dacă la nivel sindical i s-au comunicat unele aspecte consemnate în procese verbale, aceeași persoană susținută de patru propuneri în ,,conciliul de comenduire” a avut mai multe roluri: și membru într-o comisie de evaluare a activității colegilor, dar și persoană nominalizată într-un ,,conciliu director.”

De-a lungul timpului același membru al ,,conciliului de comenduire” (G.A.R.) a reușit alături de alți dascăli (V.M.) să facă parte din comisii unde au reușit să facă niște FALSURI, oferite chiar de un fost inspector școlar, director în acea perioadă (G.I.T.) pe masa justiției.

Atunci când un dascăl instigă părinții și apelează la falsuri împotriva unui coleg, cu certitudine poate să ia și alte decizii împotriva acelui dascăl deoarece există nu doar precedent sau antrenament, dar și motivație.

După o bogată activitate în diverse comisii ani la rând fără atribuții aprobate de consiliul de administrație unde a reușit să dovedească ,,bună ascultare” față de un director, ,,prieten de cursă lungă” cu un ,,inspector monitor” (N.F.), cu certitudine are ,,calificarea” în opinia susținătorilor și ,,căderea” de a se afla într-un for de conducere a unei unități de învățământ.

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *