Există unități de învățământ care prin ,,conciliul director” aprobă o ,,posibilitate.” În spatele acelei posibilități se află ,,achiziționarea întregului pachet de documente necesar funcționării instituției.”
Probabil această decizie s-a luat după ce un director a participat și la încercarea de instruire privind protecția muncii alături de un un angajat desemnat pentru această activitate.
Neștiind cum să se decurce cu o situație agreată (de funcționare a unei formațiuni de studiu după ,,pohtele” și capriciile unor lucrători la diverse niveluri în domeniul educațional), încercând să evite asumarea unor fapte care depășesc sfera legalității, un director (detașat ,,în așa zisul interes al învățământului” de un declarat ,,bun prieten” al acestuia ,,generalul roșu”) a fost prezent la o primă activitate finalizată cu amânarea a unui instructaj.
A doua oară directorul și-a chemat întăriri.
Pentru a avea suficiente probe de lucru un anumit director (V.F.) lucrează cu documente pe ici pe colo, pe unde are diverse interese. Unul dintre acestea este ,,convocatorul” pentru care unii angajați sunt arătați cu degetul în fața întregului personal, nu cumva să uite să îl semneze sau să nu se prezinte la instructajul cu pricina.
În ciuda faptului că una scria în convocator, realitatea a fost alta: la instructajul programat a mai apărut un personaj ,,de poveste,” care, în momentul în care a aflat niște condiții de activitate, ce prevăd niște autorizații sanitare, despre vârsta, numărul și componența unor formațiuni de studiu și-a amintit brusc că nu are niciun contract cu acea unitate de învățământ și a făcut cale întoarsă, neplăcându-i să lucreze gratis. Chiar dacă s-ar fi dorit a se constata că un anumit angajat refuză un instructaj privind protecția muncii, s-a ajuns la concluzia că acesta se amână a doua oară.
Cu cartitudine a treia oară ar fi trebuit ca acel instructaj să fie cu noroc. Însă, de acea dată, chiar dacă conform convocatorului asumat de director la activitate trebuiau să participe doar două persoane: cel care urma să fie instruit și cel care trebuia să realizeze instructajul, a mai apărut și al treilea, pretinzând, de această dată că există contract de externalizare a unor servicii valabil până în luna martie 2025, acesta fiind motivul prezenței acestuia la întrunirea convocată.
Chiar dacă a pretins că nu știa că a fost convocat la instruire doar un singur angajat, se pare că invitatul știa una și bună: nu are relevanță la o astfel de instruire nici condițiile de muncă, nici componența unor formațiuni, nici autorizațiile, nici regulamentele. Toate acestea țin, după părerea invitatului ba de un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țăii condus de un ,,general roșu” (P.M.C.), despre care avea niște opinii personale, ba de o administrație municipală, etc.
Învârtind dosare după dosare, pretinzând la începutul discuției că anumite documente sunt de interes pentru toți angajații și li se pot da spre consultare, în momentul în care s-a constatat de către toți cei prezenți că planul era asumat înainte cu o zi doar de un reprezentant (B.E.) al unei firme către care s-ar fi realizat externalizarea unor servicii, neavând avizul directorului, acel document dintr-o dată nu mai era de interes pentru cei participanți la întrunire. Numai că prima măsură din planul neavizat de directorul unității de învățământ era tocmai instruirea unei categorii de angajați.
Pe coperta unui registru al riscurilor era menționată doar o anumită categorie de angajați care se ocupă de educație. Dar, pe prima pagină, după copertă se putea descifra: ,,mașină de spălat.” Probabil atunci când se externalizează anumite servicii, aceștia au documente pe care fac bani în diverse instituții dornice de a bifa că funcționează în baza unor ,,posibilități” de achiziționare a unor pachete.
Dar, un dascăl nu prea are sarcini privind mașinile de spălat dintr-o unitate de învățământ.
Văzând că documentele neasumate de director ar avea o problemă, sub nasul celui care trebuia să facă instruirea s-au impus doar articolele ce trebuiau citite, după mai bine de două ore din timpul alocat așa- zisului instructaj. Abia s-a ajuns la pagina a doua din lecturarea faimoaselor instruirii, când lucrătorul desemnat de director nu știa nici dacă acel document ar fi trebuit aprobat de director, nici dacă era aprobat înainte, deoarece tocmai îl primise de la reprezentantul firmei la care se pretinde a se fi externalizat serviciul.
Dar, din păcate, nici directorul nu a putut răspunde la această întrebare, ascunzându-se ,,sub fusta” unui inspector școlar monitor (F.N.), care, se pare că îl găsise în birou. În timpul programului de înregistrare a unor documente, permis a fi încălcat doar de numiții ,,subordonații prieteni” ai directorului, acesta poate fi găsit la farmacie, după propriile afirmații.
Ceea ce este foarte important este că documentul cuprinzând articolele privitoare la instruire puse sub nasul cititorului cuprindeau foarte clar informația că acele prevederi se ,,aplică cumulativ cu prevederile instrucțiunilor proprii generale elaborate de societate,” care se pare că este o unitate de învățământ. Și completările sau revizuirile lor ,,necesită aprobarea conducerii instituției.”
Nu trebuie scăpat din vedere ceea ce spune singurul regulament aprobat de ,,conciliul director” despre drepturile beneficiarilor în legătură cu spațiiile adecvate, de normele de igienă și protecție a muncii care trebuie adaptate la particularitățile de vârstă și mai ales la nevoile de învățare și la numărul beneficiarilor. Și tot regulamentul asumat de ,,conciliul director” are prevederi privind atribuțiile comisiei de securitate și sănătate în muncă pentru situații de urgență. O parte din cele aprobate sunt: ,,de a elabora normele de protecție a muncii, de a organiza instructajele de protecție a muncii pe activități, dar și de a asigura condiții normale de desfășurare a activităților unității în colaborare cu administrația.”
Orice angajator ,,are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă” și de a întocmi ,,un plan de prevenire și protecție” conform legilor specifice acestui domeniu. Instruirile furnizate trebuie să fie corepunzătoare angajaților, conform riscurilor la care sunt supuși la locul de muncă.
Pentru cei delegați să exercite anumite sarcini de către oricare director este important de știut că procesele verbale nu se întocmesc după activități, oricât de mare ar fi presiunea pentru astfel de manifestări ,,beletristice,” ,,manageriale” sau de ,,comiție.”
Maria Tudose