Într-o zonă de nord a țării atât dascălii cât și elevii sunt implicați în niște testări standardizate în această perioadă a anului școlar în curs.

        Nu bine a început testarea că au apărut și unele probleme. ,,Gurile rele” spun că la o anumită disciplină ar fi ajuns subiectele la mai mulți elevi de la o unitate de învățământ. Se spune că unul dintre realizatorii acestor subiecte ar fi avut și rolul de părinte și de aici un întreg lanț de povești, întâmplări, rezultate.

        Chiar dacă procedura unui Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării are niște prevederi privind trecerea notelor obținute de elevi în catalog, se pare că la o ședință recentă cu directorii din zonă un ,,general roșu” (P.M.C.) le-ar fi cerut directorilor să schimbe regulile în timpul desfășurării acestor testări, chiar să își facă proceduri în unitățile de învățământ și astfel, notele obținute de elevi să fie trecute obligatoriu în catalog. Nu ar fi prima dată când în această zonă de nord a țării se schimbă regulile în timpul jocului, așa că se așteaptă în unele unități de învățământ să se vadă modalitatea de finalizare a acestei cerințe.

        O altă idee a unui ,,general roșu” (P.M.C.) lansată, se pare, la aceeași ședință cu directorii a fost ca în ședințele de consilii profesorale să se decidă ca directorii să poată intra când doresc și în ce condiții doresc la activitățile profesorilor. Abia așteaptă unii profesori din această zonă de nord a țării să vadă câți directori vor materializa aceste idee de la nivelul unui Inspectorat Școlar Județean care și-a trimis inspectorii școlari în astfel de ,,vizite” pe la unii profesori.

        ,,Gurile rele” spun, de fapt, că această idee de a obține acordul dascălilor la astfel de activități de asistență la ore este tocmai pentru a acoperi ,,vizitele” unor inspectori școlari prin diferite unități de învățământ în baza unei inspecții școlare.

        Cu certitudine, există și directori, care, conștienți fiind de importanța respectării legislației actuale în unitățile de învățământ pe care le manageriază, vor face tot posibilul să o aplice. Și participarea directorilor în asistențe la orele profesorilor din unitățile de învățământ preuniversitar este reglementată în legile din această țară. Și regulamentul de inspecție a unităților de învățământ are prevederi despre tipurile de inspecții pe care le pot derula inspectorii școlari, precum și alte condiții importante care trebuie respectate de aceștia când le desfășoară. Exisă și un cod de conduită a celor care realizează inspecțiile școlare, de asemenea.

        Exemple prin care un singur tip de inspecție școlară, cea generală, a fost exersat în același an școlar în această zonă de nord a țării diferit de la o unitate de învățământ la alta de inspectori școlari cu activitate la același Inspectorat Școlar, există. Dar, și același tip de inspecție școlară generală a fost organizat și desfășurat diferit în baza aceluiași regulament la aceeași unitate de învățământ în funcție de echipa de inspectori școlari și profesori metodiști sau de ,,tema” primită sau de alte aspecte suficient de importante pentru unii.

        Vechile obiceiuri legate de platouri încă se păstrează și se practică cu succes și de unii directori (V.F.) la activitățile de inspecție școlară: imediat după semnarea condicii unii angajați preferați sau protejați având oportunitatea de a beneficia și de ,,tratamente culinare” chiar în biroul directorului. Nu s-ar ști astfel de lucruri fiind bine păzite de ochii unora, dar se pare că atunci când sunt directori care se dau la mâna unor angajați pofticioși, aceștia repede se laudă pe unde au poposit sau de ce au întârziat cu anumite lucruri.

        Chermezele se practică în continuare și la unele întâlniri metodice, care fac parte din ,,agenda” unui inspector școlar (F.M.) de la același Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării.

        Cu certitudine există explicații, sponsori, protocoale, oameni de bine, susținători, altfel astfel de mese întinse după ,,manifestările” metodice din unele locuri nu s-ar realiza la acest nivel.

        Este greu ca unii să scape de unele obiceiuri. Cu certitudine pentru unii este importantă și o lingură de mâncare, dar, există și dascăli care își cunosc valoarea și statutul și știu care este modul de comportare în anumite situații.

Există profesori demni, responsabili, conștiincioși, care își exercită activitatea didactică  foarte bine cu sau fără asistență sau inspecție școlară. Pot exista în diferite unități de învățământ și alte categorii de dascăli, care sunt dispuși pentru anumite avantaje să fie părtași la nenumărate activități.

Când nu se respectă legile țării sau când unii directori instigă sau încearcă să facă și profesorii părtași la aceste acțiuni în afara legislației, atunci și consecințele pot fi pe măsură.

Descentralizarea se pare că în unele locuri a rămas doar un slogan și cu câte o chermeză se mai pot rezolva multe după practica, credința și obiceiurile unora.

Timpul este cel care va decide care sunt rezultatele sau efectele nerespectării legilor, metodologiilor și regulamentelor educaționale, a încălcării unor coduri de conduită în timpul inspecțiilor școlare. Iar privirile multor dascăli la acțiunile de ,,ascultare” ale unor directori pentru diverse avantaje sunt tot mai multe de la un an la altul.

Maria Tudose

Leave a Comment

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *