Unii directori detașați pe funcție de conducere în interesul învățământului nu știu că atunci când se fac ședințe cu personalul subordonat se scriu procese verbale. După ce unii sunt trași de mânecă într-un fel sau altul, sub pretextul prezentării unor norme de igienă, consideră că ar fi oportun să se redacteze și un proces verbal în care trebuie să se consemneze și cum stă treaba cu mâncarea personalului din porțiile plătite de părinții copiilor pentru masa acestora. Este nevoie de tot felul de dovezi pentru ca unii directori să se poată descurca. Se pare că aceeași problemă s-a discutat și la altă ședință cu reprezentanți ai părinților, alături de altele finalizate cu demisii.
Chiar dacă și unii părinți au atras atenția asupra unor aspecte legate de activitatea unui colaborator al instituției, se pare că directorul (V. F.) îi permite să își petreacă o bună parte a timpului pe diverse rețele de socializare în loc să se afle printre copii cu sarcini specifice fișei postului. În schimb, colaboratorul care nu are cum să treacă neobservat în timpul programului în mediul virtual, crede că redactarea câte unui proces verbal din când în când nu are cum să încurce, doar să ajute. Când acel colaborator nu este văzut în spațiul în care s-au desfășurat unele evenimente, nici procese verbale constatatoare nu prea poate face cu alți angajați, care sunt ași în minciuni sau declarații mincinoase, care una spun copiilor și alta consemnează într-un proces verbal ,,preventiv” pentru a se acoperi diverse situații, în caz de probleme.
Cu certitudine, angajații care au semnat că au luat la cunoștință de normele de igienă, ar trebui să știe cum să le și respecte, fără a susține că și-au băgat degețelele în mâncarea copiilor. Există evident și categoria angajaților cu unghii construite în ton cu tendințele actuale, care uită să folosească materialele puse la dispoziție când servesc mâncarea copiilor sau când îi ajută la toaletă. Sub aceleași unghii pot ajunge diverse lucruri fie dintr-o încăpere, fie din alta, în funcție de tipul activității gestionate. Nu se pune doar problema unor banale perechi de mănuși, ci și a halatelor, bonetelor, etc.
Dacă cadrele didactice de la o secție pot înlocui alte cadre didactice de la altă secție, chiar și în timpul prezenței în instituție a unui inspector școlar (F.M.) de la un Inspectorat Școlar Județean dintr-o zonă de nord a țării, atunci se poate întâmpla orice.
Colaboratorii de la alte instituții județene au program stabilit pe zile și pe ore, dar când anumite spații sunt ocupate de alți angajați cu diferite ,,teme de casă,” interesul superior al copilului devine o legendă.
Printre ședințe, procese verbale și ceremonii de înmormântare, se mai desfășoară și diverse activități de inspecție școlară în vederea obținerii unor grade didactice de către unele cadre didactice. Se pare că nu se poate renunța nicicum la faimoasele platouri cu ocazia acestor evenimente, plimbate chiar pe masa managerială, chiar pe sub nasul directorului. Aceste aspecte nu reprezintă nicio problemă pentru director, ci faptul că au fost observate de unii angajați cărora chiar directorul le repartizează diverse sarcini și nu au voie să le finalizeze decât când platourile nu ar mai fi vizibile, spre exemplu.
Dacă tot se practică diverse afișe pe unele uși, chiar și manageriale, cu certitudine și ,,dansul platourilor” pe sub nasul managerului detașat ,,în așa zisul interes al învățământului” sau a persoanelor sosite cu scopul de a realiza inspecțiile școlare, trebuie să poată fi văzute de către cei care vor fi foarte ,,curioși” despre unele detalii din aceste birouri.
Nici ,,povestea ouălor” nu s-a finalizat sub conducerea directorului cu ,,ANGAJAMENT” pentru alte aspecte. De unele obiceiuri scapă greu unii angajați (B.M.). Este greu să numeri până la 200 sau să faci corespondența între numărul de copii și numărul de ouă necesar pregătirii unui mic dejun conform normativelor. Chiar și trași de mânecă de câteva ori înainte cu o zi, unii angajați tot nu reușesc să facă aprovizionarea în timp util pentru a nu se întârzia masa copiilor. Noroc că la minciuni nu prea are egal printre colegi angajatul (B.M.) întrebat din când în când de director (de fațadă) dacă există diverse produse necesare pregătirii la timp a mesei. Iar cei cu ,,procesul verbal preventiv” au uitat să îl scrie atunci când nu cei care trebuiau să prepare micul dejun nu s-au încadrat în timp. Vina nu a fost a lor, ci a angajatului care a uitat să facă aprovizionarea completă la timp. Probabil, de acea dată, ar fi fost mai greu cu martorii. Noroc cu directorul care a putut concluziona în loc de proces verbal constatator cât de buni și importanți sunt unii furnizori, atunci când angajații uită să se achite de fișa postului, făcând presiune pe activitatea altora, mințind cum le este obiceiul și întârziind masa unor copii, care nu au nicio vină. Nici îmbrățișările manageriale nu lipsesc din unele încăperi, ca semn de susținere necondiționată a unor angajați protejați.
Și uite așa se încheie câte o etapă în care unii se pare că sunt supărați pe câte un director care nu i-a rugat să revină asupra unei demisii, alții au reușit să întocmească un ,,proces verbal preventiv” și vor putea vizualiza liniștiți în continuare ce se întâmplă pe diverse rețele de socializare sub privirile îngăduitoare a unui director, care și tras de mânecă de părinți, nu ia măsuri în privința activității unor colaboratori
Platourile și chermezele să trăiască! Felicitările să curgă!
Programul de activitate este doar pentru unele cadre didactice, altele pot părăsi instituția nestingherite la orice oră, chiar și sub privirile directorului, care ,,are ochi doar pentru unii sau pentru unele.”
Iar unii ,,inspectori școlari monitori” de la un Inspectorat Școlar condus de un ,,general roșu” (P.M.C.) nu renunță la poveștile cu fișa postului, despre care nu au înțeles că lipsește la unii cu desăvârșire. Cu certitudine au uitat să facă și ,,un raport” conform unei ,,proceduri” și apoi să emită un răspuns, potrivit obiceiurilor, ignorând lucrurile care se pare că sunt tot la fel, dacă nu mai grav în unele locuri.
Bine că trece luna, intră leafa și unii au bifat cu câte un proces verbal sau chiar două, necesare pentru a acoperi diverse întâmplări, printre care și faptul că directorul nu a cerut să se gătească personalului, dar nici nu a vrut să vadă că acesta servește masa. Este posibil să fi plecat urechea la ce i s-a șoptit de un alt fost director (G.I.T.), care, se pare că a taxat de două ori pentru aceleași porții de mâncare și părinții și o parte din angajații pofticioși sau dispuși să dea o mână de ajutor, care, se pare, că ar trebui verificată.
Maria Tudose