Într-o zonă de nord a țării unii inspectori școlari de la un Inspectorat Școlar Județean au niște practici și metode promovate pe segmentul proiectelor județene sau regionale care pot depăși și bariera legislativă. Din unele scurte analize, se pare că primează altceva, în loc de respectarea cadrului legal.
Există un regulament aprobat la nivelul Ministerului Educației care cuprinde diferite informații potrivit cărora un proiect, un program, un concurs sau un festival îndeplinește criteriile pentru a fi selectat pentru a apărea în calendarul activităților educative regionale și interjudețene sau naționale sau nu.
Totuși, la un Inspectorat Școlar Județean din zona de nord a țării, se pare că unele regulamente mai pot fi și ocolite când este vorba de activitățile unor persoane preferate sau protejate sau care au avut o anumită contribuție în activități mai ,,deocheate,” manifestând sprijin cu diferite ocazii și la nevoie.
Astfel, dacă nici după finalizarea unui astfel de proiect (în luna august a anului școlar 2022-2023), care apărea în calendarul activităților educative regionale aprobat de Ministerul Educației nu era asumat prin semnătură de echipa de implementare – moment în care proiectul era deja finalizat, atunci, după aprecierea unor inspectori școlari merita continuat și în anul școlar următor. Cu certitudine, faptul că un inspector școlar (F.M.) de la un Inspectorat Școlar Județean din nordul țării a fost unul dintre coordonatorii proiectului a avut greutate în luarea deciziei.
Lucrurile nu s-au oprit nici în anul școlar următor deoarece același inspector școlar (F.M.) de la același Inspectorat Școlar Județean din nordul țării, condus de un ,,general roșu” (P.M.C.) a semnat niște adeverințe în alb alături de un director (G.I.T.). Cei doi deținători de funcții prin detașare ,,în așa- zisul interes al învățământului” și-au asumat că unii dascăli din această țară au dovedit echitate în educație, au implementat în activitățile organizate unele metode, procedee și tehnici inovatoare de abordare a predării- învățării- evaluării, au susținut performanța, accesul la educație pentru copiii care provin din medii defavorizate, au promovat combaterea abandonului școlar, etc.
Este foarte curios cum două persoane deținătoare de funcții de conducere își pot asuma să adeverească astfel de aspecte dacă prin regulamentul acelui concurs, de exemplu, nu se cerea ca la competiție să participe copiii care provin din medii defavorizate.
Când unele adeverințe sunt asumate prin semnătură și de același director și de același inspector școlar înainte de a avea și număr de înregistrare dat în unitatea de învățământ respectivă, lucrurile spun multe despre modul de înregistrare a lor, perioada de înregistrare a acestor documente, numărul acestor documente care trebuie specificat în registrul de intrări-ieșiri. Și dacă unele adeverințe au fost asumate prin semnătură și se plimbau pe la cei care trebuiau să se bucure de ele în viitoarele dosare de ,,merite” când nici nu se terminase măcar etapa de înscriere în astfel de proiecte găzduite fie în calendarele acestui Inspectorat Școlar Județean din nordul țării, fie propuse pentru calendarul regional, atunci lucrurile devin mai interesante.
Se mai poate constata cu ușurință un aspect: unii deținători de funcții de conducere din această zonă de nord a țării au considerat că fie este vorba de antreprenoriat, fie este vorba despre emoții, fie un proiect este într-un calendar, fie în altul, conținutul adeverinței acordate unor cadre didactice aspirante la diverse ,,merite” poate fi cam același.
Și cum fiecare director al unităţilor de învăţământ stabileşte atribuţiile coordonatorului pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare, în funcţie de prioritățile și specificul unităţii, conform legislației, se poate concluziona ce priorități au avut unii directori, dar și ce preocupări pentru ca să poată demonstra că s-au atins prioritățile.
Acțiunile devin mai interesante când astfel de proiecte își continua povestea an de an, se regăsesc în calendarele regionale și interjudețene, dar mai ales când inspectorul școlar semnatar de astfel de adeverințe, care se află și în comitetul de coordonare a unor astfel de proiecte este DELEGAT pentru a-și verifica activitatea. Evident că nu poate desfășura astfel de activități de verificare sau control decât în baza unui ordin de serviciu semnat de un inspector școlar din același Inspectorat Școlar Județean din nordul țării.
Rezultatele unui astfel de control sunt cât se poate de ușor de anticipat: unele aspecte nu se văd, altele nu se pomenesc. Există și varianta altor modalități de lucru: se presupune că nu sunt dovezi sau se invocă că s-au mai verificat odată după același șablon de unii sau de alții DELEGAȚI, dar cu aceeași misiune.
Este mare lucru în această țară să poată un om să aibă dublu rol: să coordoneze un proiect sau să certifice activitatea unor participanți într-un concurs înainte de a se finaliza etapa de înscriere la acesta și apoi să își verifice activitatea sa și să își asume în mod obiectiv un raport. Această perspectivă este doar din punct de vedere a obiectivității. Din punct de vedere a legalității, lucrurile sunt evidente.
În loc de concluzii: activitățile din diverse proiecte, concursurile, premiile, adeverințele certificatoare de ,,merite,” activitatea celor care acordă premii, adică a celor care jurizează niște concursuri sunt punctate inclusiv în dosarele concursurilor gradațiilor de merit, deci se cuantifică și în BANI.
Iar cel care se află într-o poziție importantă și în cadrul acestor concursuri de ,,merite” finalizate cu bani dați câștigătorilor este, de obicei, tot inspectorul școlar de la acea disciplină.
Maria Tudose