Într-o unitate de învățământ dintr-o zonă de nord a țării unele aspecte se realizează așa cum dorește directorul (G.I.T.) pentru a putea demonstra ceea ce se străduiește de câțiva ani.
În unele grupuri se vorbește că nu este permisă intrarea zi de zi a beneficiarilor indirecți ai EDUCAȚIEI în instituție deoarece nu este cine face curat după ei, chiar dacă numărul angajaților nu a scăzut în comparație cu vremurile în care aveau acces. Iar suprafața pentru curățenie a rămas aceeași.
Beneficiarilor indirecți li se spune cât este de importantă igiena pe de o parte, dar unii angajați își permit să defileze nestingherit în sala de mese cu papucii de exterior, pe de altă parte.
Orice buget al unei instituții trebuie bine drămuit pentru a acoperi toate sectoarele și a răspunde nevoilor. Dar, când cu una se bate directorul în piept și alta este ceea ce permite zi de zi, atunci lucrurile vorbesc de la sine.
Când igiena copiilor este cu adevărat un aspect real de care este preocupat și directorul, atunci și botoșii necesari pentru unii vizitatori ai spațiului educațional, beneficiari indirecți sau nu, trebuie să fie o preocupare managerială, de asemenea.
Însă când directorul pretinde ca acest aspect să se realizeze din alte pușculițe: ale unor angajați sau chiar ale beneficiarilor indirecți, atunci povestea cu igiena este cu siguranță doar o lozincă.
Cu sau fără botoși, directorul se chinuie să demonstreze ba unora, ba altora că se descurcă, deoarece are sprijin, fie că este vorba de igienă, bugete (care mai de care) sau alte aspecte manageriale importante.
Maria Tudose