Există cadre didactice care au ,,temă de casă” primită și care încearcă din răsputeri să și-o realizeze. Cu cât străduința este mai mare, cu atât apar la suprafață diverse lucruri. Când un dascăl (G.R.A.) se bate în piept cu munca în echipă, reușește să dovedească cu brio prin fapte că face contrariul, adică boicotează anumite activități. Nerealizarea unei planificări la timp înseamnă că nu îți pasă și că boicotezi activitatea celui care ar trebui să o completeze, de asemenea, ținând cont de unele aspecte.
Toate ca toate, dar când susții că o activitate poate fi planificată și după ce este în plină desfășurare, este un alt semn carcteristic al unor manifestări premeditate sau din obișnuință.
Iar când toate acestea sunt cu repetiție, semnele de întrebare se înmulțesc. Și încep să se certifice mai mult anumite aspecte când una se planifică și alta se realizează. De la idee la acțiune este cale lungă pentru unii, chiar dacă unele lucruri se scriu cu propria mânuță.
Un dascăl într-o unitate de învățământ își poate permite astfel de lucruri doar când este pe o mână cu conducerea. Și când are acces la diverse documente paragraf cu paragraf, lucrurile se confirmă și sub acest aspect. Și modelul directorului este preluat, ajungînd de la dezinformare în scurt timp la instigare. Când un dascăl ajunge la nivelul de a se folosi de beneficiarii indirecți pentru a reuși să își realizeze o anumită ,,temă” și pentru a boicota prin unii anumite activități înseamnă că nimic din EDUCAȚIA actuală nu mai trebuie să mire pe nimeni.
Sub lozinca servirii mesei de către unii angajați ,,la nevoie” sau ca model pentru beneficiarii direcți, unii, chiar dacă au pus umărul la unele decizii, pot să mănânce în tihnă și cu spatele la ei, chiar și la o altă masă, cea a discuțiilor, care mai de care mai siropoase. Unii trebuie să aibă confortul ca la restaurant și la locul de muncă: de la ținută până la socializare.
De la mâncare la bani nu este decât un pas. Dar, când beneficiarii direcți au ajuns să fie folosiți pentru a se realiza diferite plăți sau achiziții, atunci cei care fac comerț sunt mici copii. Adunarea punctelor, ,,meritelor,” demonstrarea folosirii unor softuri, chiar dacă ajung acasă la beneficiari (contra cost evident) se poate realiza în EDUCAȚIE oricum: hârtia suportă orice. Vine comerciantul și certifică faptul că un dascăl a folosit un soft după ce i-a cumpărat marfa. Diverse companii care fac comerț în unitățile de învățământ prin tot felul de acorduri, protocoale și agenți au ajuns să certifice în vremurile actuale că un dascăl a folosit metode și tehnici de predare, învățare și evaluare inovative. Dacă un dascăl intermediază o tranzacție pentru care folosește beneficiarii direcți, înseamnă ,,abordare inovativă,” puncte și ,,merite,” în vremurile în care fiecare, dacă dorește, poate achiziționa orice la un click distanță.
Și pentru a demonstra că se decurcă cu toate un anumit dascăl primește ajutoare: unele angajate se plictisesc de obicei în timpul programului și sunt tot timpul dispuse să dea o mână de ajutor la cine trebuie, având exercițiu și susținere managerială pentru toate acțiunile; altele în anumite situații dau o mână de ajutor, în alte situații pentru a demonstra slugărnicia folosesc pixul, chiar dacă este vorba despre același beneficiar direct.
Și astfel, s-a ajuns ca în epoca de piatră: beneficiarii direcți se ciulesc la gard și își rezolvă unele necesități sub privirea sau nu a unui dascăl autointitulat ,,steluță,” dascăl agreat și susținut, dar și a ajutoarelor de care beneficiază din toate sectoarele de activitate.
Maria Tudose