Un Inspectorat Școlar Județean din nordul țării a fost implicat și în organizarea diferitelor concursuri de directori de-a lungul timpului. Și la cele din 2021 sau 2022 a avut unii inspectori școlari actuali sau foști care s-au dovedit foarte implicați din mai multe puncte de vedere.
Au fost câteva probe în cadrul acestor concursuri în care procedurile acestui Inspectorat Școlar sau cele ale forului superior, de la nivelul național, trebuiau respectate de către cei implicați până la ultima probă.
Se vorbește tot mai mult în această zonă de nord a țării despre tot felul de conexiuni care ar fi existat între calculatoarele candidaților și ale comisiilor cu atribuții definite în documentele oficiale emise și pe care ar fi trebuit să le cunoască și să le aplice. Se pare că au fost candidați mai mult sau mai puțin norocoși la aceste concursuri, cărora la unele probe li se deschideau inclusiv fișierele pe desktop fără ca aceștia să aibă vreo intervenție manuală. Norocoșii se crede că au fost cei care au fost ajutați. Ceilalți intră în categoria care se crede profund încurcată de aceste ,,intervenții.”
Evident că după nenumărate ,,demonstrații” a fel de fel de ,,intervenții” sau implicații ale unor foști sau actuali inspectori școlari din cadrul acestui Inspectorat Școlar Județean în nenumărate activități organizate, controlate, coordonate, monitorizate, etc. de către aceștia, pentru unii a practica și astfel de activități a părut un exercițiu firesc. Și acest aspect poate părea cel mai îngrijorător pentru vremurile actuale.
Din categoria diferitelor activități întreprinse de foști sau actuali inspectori școlari din această zonă, singuri sau în echipă cu alții, fac parte și unele filmări sau înregistrări de la aceste ,,manifestări” numite concursuri, care, potrivit înscrisurilor legale ar fi trebuit să aibă o dată de început și una de sfârșit. Tot acestea ar fi trebuit să surprindă diferite aspecte din tot felul de încăperi de desfășurare numite: săli sau holuri. Ei bine, dintre ,,îndeletnicirile” unor membri ai comisiilor implicate a fost și cea a ,,plimbărilor” în timpul probelor, în ciuda faptului că acest aspect era complet interzis mai ales în anumite momente.
Dar, dacă și declarațiile membrilor din unele comisii nu s-au completat înainte de întrunirea comisiilor, probabil și ,,plimbările” au fost considerate posibile de către aceștia, unii cu mai multe sau alții cu mai puține ,,intervenții.” ,,Plimbările” efectuându-se înainte sau după ce s-au știut subiectele, este evident că și semnele de întrebare sunt cât se poate de mari în funcție de momentul ales pentru plimbare și în funcție de candidați.
Reglementările ar fi trebuit să fie respectate de toți candidații sau organizatorii sau membrii diferitelor comisii, inclusiv cele legate de părăsirea sălii de examinare între doi candidați concurenți pentru aceeași unitate de învățământ. Și atunci, dacă unii s-au plimbat puțin, chiar dacă nu a fost nici indicat, nici recomandat și nici permis, înseamnă că desfășurarea unor probe pentru anumiți candidați, se poate spune că nu s-a realizat în fața unei comisii complete, măcar prezentă fizic în sala de examinare sau de interviu.
Despre borderouri, extrase legislative sau fișe de interviu nici nu se mai pune problema în unele situații, deși ar fi fost extrem de important pentru membrii comisiilor momentul când li s-au dat sau cum li s-au dat toate documentele.
Și toate acestea (evident, sunt doar o parte) în contextul în care metodologia a fost aceeași, procedurile aceleași în această zonă de nord a țării, dar aplicarea lor a făcut diferența în unele situații, de la criterii, la amestecuri, plimbări, atitudine, intervenții verbale, digitale sau de altă natură.
Maria Tudose